O maşină de teren a fost filmată pe o plajă din zona Mamaia Nord, în timp ce încearcă să scoată un alt autoturism din mare. Eforturile au fost zadarnice, iar Poliția a deschis o anchetă, șoferul urmând să fie amendat.
Incidentul s-a petrecut în weekend pe o plajă din zona Mamaia Nord, unde un turist a filmat eforturile mai multor persoane de a scoate un autoturism de teren din valurile mării.
În imaginile filmate la răsărit de soare se vad mai multe persoane care, cu ajutorul unui autoturism de teren încearcă să scoată din mare un alt vehicul. Acțiunea a fost un eșec, coarda cu care era tractat vehiculul rupându-se sub tensiune.
Nemulțumiți din cauza faptului că nu au reușit să scoată mașina de teren din mare, șoferul care dusese autoturismul în apă a început să se certe cu cel care filma incidentul.
„Te ajută cu ceva că filmezi? (…) Nu mai filma! E tare ce se întâmplă, nu?”, a strigat șoferul.
Conflictul a fost aplanat de un echipaj de poliție ajuns la fața locului.
Pentru că a condus mașina până în apele mării, pe plajă, șoferul riscă o amendă cuprinsă între 10.000 și 20.000 de lei.